Copil de trei ani, din Botoșani, preluat de urgență de elicopterul SMURD

Un copil de trei ani, din Cervicești, comuna Mihai Eminescu, a fost preluat de urgență de elicopterul SMURD, joi după-amiază, pentru a fi dus la o clinică de specialitate. Micuțul a ajuns la spital după ce s-a opărit cu lichid fierbinte, iar medicii botoșăneni au solicitat de urgență elicopterul SMURD.

Aeronava a aterizat la unitatea militară 01189 din municipiul Botoșani pentru a-l prelua pe micuțul Gabriel.

Potrivit primelor informații, copilașul se afla în bucătărie cu mama sa, iar într-un moment de neatenție a acesteia, a tras de o oală cu lichid fierbinte de pe plită. Speriată, femeia a sunat la 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com