Unul dintre cei mai mari comercianți de piese auto vrea să deschidă un depozit la Botoșani

Foto: zf.ro

Unul dintre cei mai mari comercianți de piese auto vrea să deschidă un depozit la Botoșani. Familia Baciu, care controlează grupul de firme Materom, unul dintre cei mai mari comercianți de piese auto de pe piața locală, vrea să deschidă trei noi depozite regionale anul acesta, în Târgu Mureș, Otopeni și Buzău, o investiție totală de 750.000 de euro, și să dubleze capacitatea tuturor celorlalte 22 de depozite pe care le deține până în 2024, de la circa 300 metri pătrați cât au în prezent, la 600-700 metri pătrați, potrivit informațiilor aflate de Profit.ro. Primele 8 depozite vor fi extinse în 2022.

„Suntem obligați să extindem depozitele dacă vânzările o să aibă o creștere precum au avut în 2021. Depozitele sunt deja prea mici pentru dimensiunea noastră”, a declarat Matei Baciu, unul dintre fondatorii grupului Materom, pentru Profit.ro.

Cifra de afaceri înregistrată la nivel de grup a fost de 179 de milioane de euro anul trecut, iar profitul net de 2,7 milioane de euro. Pentru 2022, Matei Baciu estimează o creștere de 25% a afacerilor grupului, la 223 de milioane de euro, și un profit net de 4 milioane de euro.

Familia Baciu deține depozite regionale în Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Colentina, București – Militari, București – Vitan, Ploiești, Pitești, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu, Baia Mare, Cluj-Napoca, Brașov, Bistrița-Năsăud și Deva, cel din urmă fiind inaugurat anul acesta.  „Luăm în calcul, în următorii ani, deschiderea de depozite regionale în Zalău, Botoșani, Târgul Jiu, Alba Iulia, Slobozia, Miercurea Ciuc și Vaslui”, mai spune Matei Baciu. De asemenea, compania are în plan și dublarea suprafeței utile a centrului logistic de la Târgul Mureș, de la 14.000 mp cât are în prezent, la 28.000 mp, în urma unei investiții de 10 milioane de euro, care va începe în 2023 și are ca termen de finalizare anul 2025.

Articol preluat de pe profit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *