Tânăr de 18 ani, din Botoșani, prins de polițiști cu o armă și sute de proiectile în mașină

Un tânăr de 18 ani, din județul Botoșani, a fost prins de polițiști, sâmbătă, cu o armă și sute de proiectile în autoturimul pe care îl conducea. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit în trafic, pe Drumul Județean DJ 296, în localitatea Nicșeni, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, în interiorul autoturismului, a fost identificată  o armă neletală cu destinația ”tir sportiv”, supusă autorizării, care nu figura ca fiind înregistrată și pentru care acesta nu deținea documente de proveniență.

Atât arma cât și 500 de proiectile au fost indisponibilizate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *