Pagube uriașe în urma incendiului de marți dimineață de la o fermă din Frumușica

Incendiul de marți dimineață la ferma din Frumușica s-a soldat cu pagube materiale de peste 500.000 de euro, au stabilit anchetatorii.  În incendiu au ars trei tractoare, o semănătoare, o remorcă şi un transportator cu bandă, iar din primele cercetări ale pompierilor și polițiștilor criminaliști rezultă că focul a fost pus intenţionat. Utilajele arse erau de generație nouă și aveau o valoare foarte mare.

Incendiul s-a produs la o fermă a firmei Agraria Nord, care este considerat cel mai mare deținător de terenuri agricole din județ. Agraria Nord a preluat acțiunile societății comerciale Agri PE din Frumușica.

La locul intervenţiei s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani şi Punctului de Lucru Flămânzi, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că ardeau utilajele agricole, existând pericolul de propagare a flăcărilor la clădirile din zonă şi alte utilaje. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Au fost protejate de foc trei tractoare, o combină, trei remorci, o semănătoare, un depozit de carburanţi, un atelier mecanic şi trei hale cu cereale”.

Incendiu devastator la o fermă din Botoșani. Mai multe tractoare au luat foc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *