Botoșăneanul Grădinaru Romică din Darabani, județul Botoșani, dă lecții la tuns oi. El a susținut „cursul de tuns oi“ pentru cei curioși, la târgul de la Popăuți. Cu asta se ocupă de aproape 16 ani în Spania.
„Avem în județul Botoșani 16.000 de oi pe care le tundem“, a mărturisit, pentru Lumea Satului, tânărul.
„Eu am lucrat în Spania, iar acolo lâna tunsă de la o oaie costă în jur de trei euro. Ulterior lâna ajungea în China. La noi se mai folosește ca izolație pe stâne, dar cea mai mare parte se aruncă. Prețul tunsului unei oi costă în jur de 8 lei.“
Aparatul de tuns este compus dintr-o mașină de tuns cu furtun, mai spune botoșăneanul, care ne-a și arătat cum se tunde o oaie.
„Se prinde oaia, cu o mână o ținem, prima dată tundem pieptul, apoi picioarele din spate și șoldurile și coada. Imediat după ce tundem capul, tundem gâtul. În județul nostru nu există nicio stație unde să se depoziteze lâna sau vreun centru de colectare. Pentru că fermierii nu pot vinde lâna, o aruncă. În ceea ce privește cantitatea de lână obținută de la o oaie, aceasta diferă de la animal la animal și variază între 2 și 2,5 kg. Dacă oaia este mai mare se obțin și 3 kg“, a declarat, pentru sursa citată, Romică Grădinaru.