Cum a fost jefuit un primar de 100.000 de euro, în timp ce chefuia la un botez: „Suntem distruși!”

Lovitură uriașă pentru un primar din județul Mehedinți! În timp ce petrecea la un botez împreună cu soția sa, o grupare de hoți i-ar fi jefuit locuința (în care se aflau copiii săi) și ar fi furat toți banii pe care i-au găsit. Edilul susține că acțiunea ar fi fost plănuită dinainte, cineva dându-le un „pont” hoților, în timp ce partenera acestuia mărturisește că sunt complet devastați de eveniment.

Primarul Claudiu-Ionut Girga din localitatea Dârvari, județul Mehedinți, a fost prăduit de 100.000 de euro. Totul s-a întâmplat în timp ce edilul se afla, împreună cu partenera sa de viață, la un botez. Acasă se aflau cei doi copii ai cuplului, care la momentul furtului s-ar fi odihnit. Partenera de viață a edilului a spus jurnaliștilor că este „distrusă, ca fiecare”.

„Soțul este foarte bulversat. Copiii erau acasă, dormeau. Nu au auzit nimic. Am fost la un botez și când am venit acasă, am găsit… ce să vă zic… dezamăgirea”, a povestit soția primarului din județul Mehedinți.

Suma de 100.000 de euro a fost strânsă, potrivit localnicilor, din afacerile prospere ale primarului. Mai exact, ar fi vorba despre afaceri cu terenuri și utilaje.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că imobilul persoanei vătămate se compune din două case de locuit, situate în aceeași curte, ale căror uși de acces și ferestre nu prezentau urme de forțare”, a declarat Corina Moraru, purtător de cuvânt IJP Mehedinți.

Sursa:evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *