FOTO Femeie din Botoșani atacată de câinele unui vecin. „Are 11 câini și ies din curte, nici nu știu ce să fac”

O femeie din Botoșani, care locuiește pe strada Săvenilor, a ajuns la spital, zilele trecute, după ce a fost atacată de unui dintre câinii vecinului. Femeia ne-a povestit că acesta are nu mai puțin de 11 câini în curte, printre care și Amstaff, iar animalele nu stau tot timpul închise, ci mai ies în strada.

Așa s-a întâmplat și când botoșăneanca mergea pe trotuar, iar unul dintre patrupede a prins-o de picior când a trecut prin dreptul locuinței. Nu a mai apucat să reacționeze. Când a scăpat din gura câinelui, a ajuns direct la spital. A primit îngrijiri medicale și a fost lăsată la domiciliu. Femeia se teme acum să mai iasă din casă.

„Are 11 câini și ies din curtea. Nici nu știu cum să procedez. Nu am scăpat ieftin. Mă doare piciorul de mor. Tot mi-a promis că îi dă, dar degeaba”, spune femeia.

Se teme că în orice moment animalele pot atace și copiii pentru că sunt imprevizibile. Aceasta e decisă să ceară ajutorul poliției pentru că efectiv îi este frică să nu fie mușcată din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *