Se modifică vacanțele elevilor. Fiecare școală va decide când va da liber elevilor

Se modifică vacanțele elevilor. Fiecare școală va decide când va da liber elevilor. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației. Decizia trebuie luată până pe 30 mai.

Școlile trebuie să decidă în urma consultării cu părinţii, elevii şi profesorii în ce interval vor avea o săptămână de vacanță intersemestrială. Profesorii spun că această reformă este des întâlnită și în alte țări din Occident.

Elevii au păreri împărțite. Unii zic ca e o măsură bună, alții sunt de părere că este doar o regulă în plus, menită să destabilizeze și mai tare sistemul de învățământ. În actualul an școlar nu a mai existat vacanța intersemestrială în februarie, iar trecerea de la un semestru la altul s-a făcut direct.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că a cerut inspectoratelor şcolare să decidă prin consultare cu părinţii, elevii şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din luna februarie, urmând ca, pe 30 mai, fiecare inspectorat să anunţe şcolile.

“Data de 30 mai este data limită până la care am cerut tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să decidă prin consultare cu părinţi, elevi şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din februarie – a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână.

Până la finele acestei luni, 30 mai, fiecare inspectorat şcolar judeţean, după procesul de consultare, va anunţa şcolile din acel judeţ în ce săptămână au vacanţa din luna februarie. Pentru că este singura vacanţă mobilă. Toate celelalte date sunt absolut clare”, a spus Cîmpeanu la Forumul franco-român al Educaţiei.

Potrivit acestuia, până la finalul lunii mai va fi definitivată şi modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar.

“Se lucrează la operaţionalizarea acestei modificări în ROFUIP şi pot să vă spun că tot până la 30 mai vom avea definitivată şi modificarea ROFUIP, în aşa fel încât să fie clar pentru toată lumea ce se va întâmpla începând cu septembrie 2023. Este relevantă o medie la finalul fiecărui an şcolar.

Evaluările pot fi predictive la început de an şcolar şi sumative la final de an şcolar, dar cel mai important este ca fiecare profesor, în funcţie de specificul disciplinei, să aibă o evaluare ritmică pe parcursul întregului an şcolar. Evaluare adaptată specificului disciplinei, adaptată specificului clasei căreia îi predă, adaptată nevoii de recuperare a pierderilor suferite pe parcursul pandemiei”, a susţinut ministrul.

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *