Orchestra Populară ”Rapsozii Botoșanilor” va purta începând din această lună și numele marelui dirijor Ioan Cobâlă

Orchestra Populară ”Rapsozii Botoșanilor” va purta începând din această lună și numele marelui dirijor Ioan Cobâlă. Consilierii județeni au votat, la sfârșitul sâptămânii, pentru schimbarea denumirii orchestrei.

Maestrul Ioan Cobâlă a trecut la cele veșnice anul trecut.

Pe 3 septembrie 2021, Ioan Cobâlă a ieșit tăcut din scenă după ce ani și ani de zile a dat viață la numeroase și memorabile spectacole, ducând folclorul botoșănean pe toate meridianele lumii. A condus Orchestra Rapsozii Botoșanilor peste 35 de ani, perioadă în care a fost profesor, mentor și îndrumătorul multor generații de soliști vocali și instrumentiști. Acum, el continuă să existe în sufletele și amintirea noastră prin cântecele pe care ni le-a lăsat moștenire, prin spectacolele care ne sunt încă vii în minte și prin tot ceea ce a însemnat el pentru cultura noastră. Pe 30 noiembrie 2021, în spectacol pe care Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” i l-a închinat, am anunțat că vom demara procedura ca instituția, pe care a condus-o atâția ani, să-i poarte și numele în semn de omagiu. Astăzi, s-a finalizat procedura, iar Orchestra Populară se va numi „Rapsozii Botoșanilor” – Ioan Cobâlă”, a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *