FOTO Militari din Botoșani, premiați de Ziua Forțelor Terestre

Mai mulți militari din Botoșani au fost premiați de Ziua Forțelor Terestre, care a fost sărbătorită la Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” din Botoșani prin activități care au vizat întărirea coeziunii colectivului.

Astfel, joi, 28 aprilie, a fost organizat un ceremonial militar, în cadrul căruia au fost citite mesajele de felicitare transmise de eșaloanele superioare, a fost oficiat serviciul religios de către preotul garnizoanei și au fost recompensați militarii care au obținut rezultate deosebite.

Li s-au înmânat certificate, militarilor care au obținut rezultate meritorii la concursul „Omul anului”, competiție la care comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” a recompensat pe maiorul Macarie Cioban la secțiunea „Instrucție și luptă” – premiul III, pe locotenentul Ionuț Deleanu la secțiunea „Învățământ, știință și artă militară” – premiul II, pe plutonierul adjutant Eugen Conon la secțiunea „Logistică și infrastructură” – premiul III și pe sergentul Gabriel Bordei la secțiunea „Soldatul universal” – premiul II.

Ulterior, au fost premiați militarii care au fost angrenați în activități aplicativ-militare și sportive, la competițiile „Cel mai bun trăgător”, „Duel de foc”, „Patrulă Militară” și minifotbal.

Activitatea s-a încheiat cu defilarea unității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *