FOTO & VIDEO Încă un accident la Botoșani! Carambol cu patru mașini, pe strada Împărat Traian

Un carambol cu patru mașini, în urma căruia o persoană a fost rănită, a avut loc, joi, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs după ce o mașină Școala a oprit la o trecere de pietoni, iar în spatele ei alte două mașini au încetinit. A urma o autoutilitară, al cărei șofer nu a oprit și le-a lovit pe toate cele trei autoturisme.

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. În evenimentul care s-a produs pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, au fost implicate patru autoturisme în care se aflau cinci persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ.

Când au ajuns la locul accidentului, pompierii au constatat că un bărbat în vârstă de 67 ani, aflat într-una dintre mașini, avea nevoie de ajutor pentru a ieși din interior. Salvatorii l-au imobilizat, după care l-au scos din autoturism și predat echipajului medical. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *