Avertismentul transmis de pompierii botoșăneni cu câteva ore înainte de slujba de Înviere. Aveți mare grijă!

Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani au transmis, sâmbătă, cu câteva ore înainte de slujba de Înviere o serie de măsuri de siguranță ce trebuie respectate de creștinii care merg la biserică.

„Aveți grijă la lumânările aprinse! Țineți-le la o distanță de siguranță față de persoanele din jur și așezați-le doar în locurile special amenajate în acest scop. Asigurați-vă că autoturismul personal este parcat astfel încât să nu blocheze intervenția echipajelor de pompieri sau hidranții de incendiu. În cazul unui incident, urmați recomandările preoților și ale pompierilor”, este mesajul pompierilor.

Credincioșii vor primi în biserici Lumina Sfântă de la Ierusalim. Aceasta va fi adusă pe Aeroportul Ștefan cel Mare, de unde va fi împărțită preoților, urmând ca aceștia să îi cheme pe credincioși la miezul nopții să ia lumină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *