Deficit de personal la Protecția Consumatorilor! Comisarul șef regional, așteptat la Botoșani

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din Botoșani a rămas în doar trei inspectori, după ce doi dintre ei au fost puși sub control judiciar, fiind cercetați pentru luare de mită. După ce Niculai Rață și Lăcrămioara Constantin au fost reținuți de procurori pe 8 aprilie, fiind bănuiți că ar fi primit mită suma de 400 de lei de la un agent economic din Darabani, instituția se confruntă cu un deficit de personal.

„În momentul de față sunt trei inspectori care sunt activi, din cinci. Doi sunt în aceeași situație de care sunt convins că o știți. Am avut ieri (n.r. luni) o discuție cu doamna Marinela Buhăescu, comisar șef regional Regiunea Nord- Est. Dumneaei va fi prezentă mâine (n.r. miercuri) în Botoșani și vom discuta situația de acolo. Eventual cu niște măsuri de susținere pentru Oficiul pentru Protecția Consumatorilor”, a declarat prefectul Sorin Cornilă.

Potrivit acestuia, se încearcă detașarea altor comisari la Botoșani astfel încât activitatea să poată fi desfășurată fără probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *