Val de pacienți la Ambulatoriul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani. Vezi până când se întind programările la cele mai solicitate cabinete!

ambulatoriul de specialitate de la Spitalul Judetean Mavromati BotosaniSituație sensibilă la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani, unde programările în Ambulatoriul de specialitate se întind și până în luna septembrie. Situația se datorează în mare parte ridicării restricțiior de pandemie din spital și prezentarea fizică a bolnavilor la cabinetele de specialitate.

Ioan Asaftei, purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani, spune că la Ambulatoriul de specialitate sunt 22 de specialități medicale unde acordă consultații 74 de medici.

Până acum s-au acordat consultații mai mult online și nu fizic la cabinetele din ambulator, acesta fiind un factor determinant. Pacienții, pentru a beneficia de consultații, au dispoziție numerele de telefon alocate pentru fiecare specialitate”, a declarat Asaftei.

Astfel, pentru specialitatea oftalmologie, prima zi disponibilă pentru programare variază de la câteva zile până la 1 septembrie, funcție de medic. Pentru ortopedie, prima zi disponibilă pentru programare este undeva la 15 iunie și variază funcție de medici până pe 20 august.

În specialitatea diabet și boli de nutriție, prima zi disponibilă pentru programare pentru cazuri noi este 20 iulie. Pentru specialitatea oncologie, prima zi disponibilă pentru programare este undeva după data de 1 mai pentru cazuri noi, iar pacienții aflați în evidență sunt programați conform fișei de consultații.

Pentru specialitatea hematologie, prima zi disponibilă pentru programare este după data de 15 iulie, pentru specialitatea gastroenterologie prima zi disponibilă pentru programare este după 15 iulie, iar în specialitatea cardiologie prima zi disponibilă pentru programarea diferă în funcție de medici , respectiv după data de 5 iunie și sfârșitul lunii iulie.  Pentru celelalte specialități timpul mediu de așteptare se situează între 15 și 20 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *