Protopopul Petru Fercal i-a îndemnat pe credincioși, duminică, în cadrul procesiunii de Florii, la iubire, pace, înțelegere și comuniune. Părintele a declarat că prin acest eveniment religios atât de important pentru ortodoxie este propovăduită Evanghelia cu „dragoste, încredere, cu cinste”.
La procesiunea de Florii care a avut loc în municipiul Botoșani au participat peste o mie de credincioși și 30 de preoți.
„Încercăm să mărturisim credința în Dumnezeu și faptul că Evanghelia propovăduiește iubirea între oameni, pacea, înțelegerea și comuniunea. Dorim ca lumea să înțeleagă că există un Dumnezeu care este creatorul lumii, iar noi toți suntem frați și trebuie să ascultăm poruncile lui Dumnezeu. De aceea, îi îndemnăm pe toți, prin acest pelerinaj, că trebuie să ascultăm mai întâi de Dumnezeu, iar viața noastră să fie centrată pe rugăciune, pe muncă cinstită, pe fapte bune și pe comuniune și pe prețuire în fiecare om, indiferent de cultură, de stare socială, și de gândire. Să dea bunul Dumnezeu, ca prin aceasta, Evanghelia să fie mărturisită cu dragoste, cu încredere, cu cinste și cu bucurie”, a spus părintele Fercal.