Omul datorită căruia Botoșaniul a avut fabrici noi, mii de locuințe și transport cu tramvaiul. „Am venit aseară la Botoșani și am vrut să mă plimb cu tramvaiul, dar…”

Constantin Boștină, unul dintre cei mai importanți lideri comuniști, care a atras la Botoșani cele mai puternice investiții, spune că a vrut să se plimbe, vineri seară, cu tramvaiul la Botoșani, dar a rămas dezamăgit. Fost secretar personal al familiei Ceausescu, dar și fost ministru adjunct al Industriei Ușoare înainte de 89, Constantin Boștină a fost trimis, în 1986, la Botosani, unde s-a ocupat de economia județului. Fabrici noi, transport cu tramvaiul, hoteluri moderne și mii de locuințe sunt câteva investiții care poartă semnatura lui Constantin Boștină.

„Am venit aseară la Botoșani și am vrut să mă plimb cu tramvaiul, dar mi s-a spus că trebuie să mă plimb doar pe liniile de tramvai”, a spus Boștină.

El susține că linia de tramvai a fost o necesitate și cere autorităților din Botoșani să analizeze această problemă.

”În mod normal, ea ar trebui să se reconsidere, să nu fie abandonată, ci să fie activată. Atâta timp cât la Paris se prelungesc căile de rulare a tramvaiului, fiind un mijloc nepoluant și prietenos cu natura, nu înțeleg de ce botoșănenii, Botoșaniul și autoritățile nu se uită către lucrurile prietenoase cu natura. Din păcate, am desființat prea multe care ne-au costat prea mult și care ne-au condus la sărăcie”, a afirmat fostul secretar personal al lui Ceaușescu.

El a fost prezent, sâmbătă, la Botoșani, la lansarea cărții „În ochiul ciclonului. Am fost secretarul  personal al lui Nicolae Ceaușescu”.

FOTO Carte despre viața lui Nicolae Ceaușescu lansată la Botoșani de fostul consilier personal al fostului dictator

4 thoughts on “Omul datorită căruia Botoșaniul a avut fabrici noi, mii de locuințe și transport cu tramvaiul. „Am venit aseară la Botoșani și am vrut să mă plimb cu tramvaiul, dar…”

  1. Un nomenclaturist mai scolit care se pregatea pentru un rol important sub Ceausescu. Oamenii nu l-au vrut la conducerea FSN Botosani in decembrie 1989 si au protestat cand a fost numit ministru de Petre Roman. Industria creata de comunisti s-a pierdut in primul rand din cauza hotiei generalizate a conducatorilor din ministere si din fabrici. Tramvaie nu avem nevoie pentru ca putem avea autobuze electrice.

  2. Zona industriala nu mai are mii de salariati, fabricile importante au transport asugurat, tramvaiele si sinele nu mai au rost.
    Autobuzele actuale fac fata si ar mai putea fi aduse si electrice. Vechile statii ingusteaza strada si produc accidente …

  3. tramvaiele in Botosani n-au fost niciodata o rezolvare ptr. Botosani, cand au fost implementate a fost alternativa mai ieftina decat troleibuzele care au fost in carti la vremea respectiva!
    Restul e istorie inclusiv personajul citat mai sus. Pentru nostalgici – oare isi aminteste tovarasul cum se mergea dimineata la munca – ciorchine pe mijloacele de transport si cand erau blocate (din cauza vremii, curent intrerupt, defecte) coloane de muncitori urcau pe jos pana in zona industriala?

  4. un comunist veros care batjocorea moldovenii ca sunt curve femeile iar barbatii betivi si nespalati ….. mars de aici comunistule …a gasit idiotii la botosani sa lanseze basme comuniste pentru latratorii vremurilor apuse si cu SRS alt corupt care nu are loc la Bucuresti …oare asa sant de tolomaci botosanenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *