Dramă în familia elevului din Botoșani care a ajuns la spital cu arsuri. „Tatăl își aștepta copilul acasă, seara…”

Familia elevului din județul Botoșani, care a ajuns la spital direct din sala de clasă, trece printr-o adevărată dramă. Adolescentul, în vârstă de 17 ani, de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, a ajuns la spital cu arsuri pe o mare suprafaţă a corpului, după un gest inconştient.

Tatăl îşi aştepta copilul acasă, seara, dar în schimb a fost sunat de către paznicul unităţii de învăţământ, care i-a spus despre incident. Mama elevului este grav bolnavă, din cauza unor afecţiuni cardiace şi este plecată de mai mult timp în Arad, astfel că bărbatul are grijă singur de copilul cu probleme şi este nevoit să muncească cu ziua prin vecini. Acesta a aflat că băiatul va fi trimis la Iaşi, unde îi va fi mai greu să ajungă, din cauza lipsei banilor. Oricine dorește să ajute, ne poate contacta”, susțin voluntarii orașului Flămâni.

Persoanele care vor să ajute familia respectivă pot lua legătura cu voluntarii din Flămânzi la numărul de telefon 0740891054.

Cum s-a produs nefericitul incident

Incidentul a avut loc în timpul orei de educaţie tehnologică, când profesoara, care este și directoarea liceului, a ieșit pentru un moment din clasă, moment în care, elevul a fost incendiat.

Copilul a fost fost transportat la Secția Pediatrie a Spitalului Județean cu arsuri de gradele 2 și 3 pe o suprafață a corpului de 18-20%, iar de aici a fost transportat la Iași.

Adolescentul este cu nevoi educaționale speciale și a spus că, colegii să-i s-ar fi jucat cu o brichetă și i-au dat foc. De partea cealaltă, colegii spun că acesta s-ar fi dat cu un spray de curățat tabla, care este inflamabil și că ar fi aprins o brichetă, moment în care flacăra i-a ajuns la față și l-a ars.

După acest incident, directoarea școlii, Mihaela Ștefănucă, care tocmai promovase concursul, și-a dat demisia din funcție.

Caz cutremurător la Botoșani! Un elev de liceu a fost incendiat în timpul orelor. Directoarea și-a dat demisia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *