Ministrul Dezvoltării anunță noi creșe în județul Botoșani

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță noi creșe în județul Botoșani, mai exact la Bucecea și Darabani. După primele 60 de creşe care au intrat în procedură de licitaţie publică şi pentru care urmează să fie demarată construcţia lor în municipii, acum vor putea fi construite cinci creşe în oraşe, patru în comune şi încă o creşă în municipiul Băileşti (Dolj), a subliniat ministrul dezvoltării.

Potrivit ministrului, în Vişeu de Sus (jud. Maramureş) va fi construită o creşă mare, în Valea Mărului (jud. Galaţi) – o creşă medie, iar opt creşe mici vor fi finanţate în Bucecea (jud. Botoşani), Lumina (jud. Constanţa), Tismana (jud. Gorj), Lupeni (jud. Hunedoara), Floreşti (jud. Prahova), Darabani (jud. Botoşani), Barcani (jud. Covasna) şi Băileşti (Dolj), arată zf.ro.

„Întrucât necesarul de creşe este în continuare mare, iar educaţia timpurie este foarte importantă pentru dezvoltarea oricărui copil, aşteptăm în continuare solicitările autorităţilor publice locale pentru construcţia de noi creşe”, a spus ministrul Cseke Attila.

Acesta a precizat că informaţiile necesare întocmirii cererilor de finanţare sunt disponibile pe pagina de internet a ministerului.

 

One thought on “Ministrul Dezvoltării anunță noi creșe în județul Botoșani

  1. Din toti cei care vor crese peste tot,ii intreb.Stiu ei daca vor fi si copii? Sau reabilitan scoli cu centrale etc.dar,din cauza unei culori politice…nu erau copii.Valabil si la Botosani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *