Un bărbat din Botoșani și-a ucis soția care își pierduse vederea. A dormit două zile lângă cadavrul acesteia. Miercuri și-a primit pedeapsa

Magistrații Tribunalului Botoșani au stabilit, miercuri, pedeapsa în cazul bărbatului din Botoșani care și-a ucis femeia oarbă și apoi a dormit două nopți cu ea în pat. Judecătorii de la Tribunal au dispus, în primă instanță, că botoșăneanul va executa o pedeapsă, de 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat- violență în familie.

În luna iulie a anului trecut, Iulian Volovaci, de 48 de ani, din comuna Santa Mare, şi-a ucis în bătaie femeia, care era nevăzătoare, cu o coadă de mătură și a dormit două nopți alături de aceasta. Crima a fost făcută, susțin procurorii, din gelozie.

După ce a omorât-o, criminalul a mers în sat și a spus acest lucru oamenilor, însă nimeni nu l-a crezut.

Un vecin a observat că femeia nu mai iese din casă și a sunat la 112. La faţa locului au ajuns un echipaj de poliţie şi unul de la ambulanţă, care au găsit-o pe femeie fără suflare. Cadrele medicale spun că decesul survenise în urmă cu aproape 48 de ore, după semnele de degradare.

Botoșăneanul poate face apel la decizia Tribunalului Botoșani în termen de zece zile de la comunicarea sentinței.

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpatul Volovaci Iulian, arestat preventiv în Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat – violenţă în familie, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. h Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 22.07.2021 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală men?ine măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea nr. 43 din 22 iulie 2021 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăâi din cadrul Tribunalului Botoșani (mandat de arestare preventivă nr.16/UP din 22.07.2021).

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Obligă inculpatul Volovaci Iulian să plătească părţii civile Pricopi Ciprian Ionuţ suma de 10.000 lei reprezentând daune morale, iar părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 396,20 lei reprezentând daune materiale.

Respinge restul pretenţiilor civile formulate ca nefondate. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.981 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 250 lei pentru faza de judecată, iar suma de 3.731 lei pentru faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, av. Feodorov Andreea – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1341/09.09.2021 în cuantum de 1.495 lei şi onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru partea civilă Pricopi Ciprian Ionuţ, av. Bogdan Laura – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1769/13.12.2021 în cuantum de 470 lei, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 31 martie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com