FOTO & VIDEO Incendiu în toiul nopții într-o comună din Botoșani. Focul a fost pus intenționat!

Un incendiu a izbucnit, în toiul nopții, într-o comună din județul Botoșani. Nu mai puțin de 250 de baloți de furaje au ars, în noaptea de miercuri spre joi, într-o gospodărie din comuna Prăjeni. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 01:00. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă. Aceștia au constatat că furajele ardeau violent și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la clădirile din apropiere, potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

12 pompieri au intervenit mai bine de șapte ore pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor. Echipajele de pompieri au fost sprijinite de și reprezentanții Primăriei Păjeni, care au pus la dispoziție un buldoexcavator. Misiunea pompierilor botoșăneni a fost una de durata, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

Flăcările au distrus 70 de tone de furaje. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată”, potrivit sursei citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *