A fost semnat protocolul de colaborare între CNAIR și Primăria Flămânzi pentru realizarea centurii orașului

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat luni că au mai fost semnate alte şase protocoale de colaborare între CNAIR şi autorităţile locale. Printre acestea se numără și protocolul de colaborare cu Primăria Flămânzi pentru proiectul de realizare a centurii orașului.

Protocoalele semnate astăzi vor contribui la realizarearea următoarelor proiecte: – Varianta de ocolire Ardud, judeţul Satu Mare, – Varianta de ocolire Bocşa, judeţul Caraş-Severin, – Varianta de ocolire Corabia, judeţul Olt, – Varianta de ocolire Flămânzi, judeţul Botoşani, – Varianta de ocolire Negreşti Oaş, judeţul Maramureş, – Modernizarea DN 14B şi construcţia unor poduri noi peste CF M200 la Teiuş şi CF M300 la Crăciunel, judeţul Alba”, a explicat Grindeanu.

Lucrările vor demara în 2024. Centura va avea șapte kilometri și va fi împărțită în două loturi. Valoarea investiției este estimată la 12,7 milioane de euro. Intrarea pe această șosea de centură va fi după ieșirea din Frumușica, în curbă, și se ajunge la drumul județean, aici urmând a fi un sens giratoriu, apoi continuă până la intrarea în Cotu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *