Un primar susține că încep să apară persoane care vor să profite financiar de pe urma refugiaților: „Atenţie la persoanele rău-intenţionate!”

Primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, susţine că printre voluntarii din vama Siret au apărut şi oameni cu intenţii dubioase, care vor să profite financiar, el făcând apel la cei implicaţi în sprijinirea refugiaţilor să fie atenţi cu cine colaborează, anunță News.ro.

Edilul Adrian Popoiu a scris sâmbătă pe Facebook că pe lângă persoanele care au sărit să îi ajute pe refugiaţii din Ucraina au apărut şi oameni cu intenţii dubioase, care vor să profite de această criză.

„Atenţie la persoanele rău-intenţionate. Am luat la cunoştinţă de faptul că pe lângă atâţia oameni de bine şi organizaţii care vor să sprijine criza refugiaţilor din Ucraina, există şi un alt tip de oameni, cu intenţii dubioase, care se infiltrează printre voluntarii de bună credinţă şi manifestă o totală lipsă de respect pentru munca noastră. Prin dispeceratul primăriei o persoană care declară că este Alexandra Roberta Ştefan, regizoare care reprezintă mai mulţi donatori, a contactat voluntarii noştri, încercând să afle informaţii cu caracter personal ale persoanelor refugiate şi promite servicii de transport gratuite, cazări în Germania, integrare socială pentru un număr deosebit de mare de persoane aflate în nevoie”, afirmă primarul oraşului Siretul, Adrian Popoiu.

Edilul Popoiu a făcut apel la toţi cei implicaţi în sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, respectiv autorităţi, ONG-uri, persoane private, companii, să verifice pe cât posibil colaboratorii.

„Fiţi atenţi la distribuirea de informaţii către alte persoane, să nu vă aventuraţi în iniţiative de „sprijin” pe care nu le cunoaşteţi sau în care nu aveţi încredere. Vă rog să vă coordonaţi sprijinul sau donaţiile doar cu organizaţii de renume sau cu autorităţile publice. Este necesar să fim alerţi pentru ca ajutorul nostru să se îndrepte cu adevărat către persoanele aflate în nevoie şi să nu dăm şansa răuvoitorilor să denatureze acest efort umanitar al nostru, al tuturor”, a transmis primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu.

Potrivit presei sucevene, în vama Siret au început să apară taximetrişti care percep tarife mari cetăţenilor din Ucraina care vor să meargă la Rădăuţi sau Suceava, dar şi proprietari de microbuze care se oferă să facă diverse curse în schimbul unor sume mari de bani.

Sursa: ziarulincomod.ro

One thought on “Un primar susține că încep să apară persoane care vor să profite financiar de pe urma refugiaților: „Atenţie la persoanele rău-intenţionate!”

  1. S.O.S SENIORII ROMANIEI……
    ….. un semnal de alarma privind persoanele in varsta , seniorii nostri care locuiesc singuri si nu le calca nimeni pragul cei cu pensii de mizerie din aparamentele sau casele din cartiere, mahalale, satele romanesti izolate unde nu ajunge picior de roman ,pe care nimeni nu ii vede , sunt gasiti morti dupa zile ….. PE CAND O CAMPANIE LA FEL DE INTENSA SI DE INTERESATA FATA DE SENIORII NOSTRI UITATI DE TOATA LUMEA…..????
    Rog ca romanii care isi iubesc poporul si nu vor publicitate sa reposteze pentru a misca lucrurile….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *