FOTO Prefectul județului Botoșani, vizite în centrele care găzduiesc cetățeni ucraineni. Ce a găsit acolo

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, împreună cu deputatul Costel Șoptică, s-a deplasat joi în județul Botoșani, unde a vizitat centrele locale operaționalizate, care găzduiesc cetățeni ucrainieni, din localitățile, Darabani, Păltiniș, Mitoc, Ștefănești și Săveni.

De asemenea, cei doi s-au deplasat și în punctele vamale, Rădăuți-Prut și Stânca, pentru a vedea situația la fața locului, informează printr-un comunicat Instituția Prefectului.

Vizitele de astăzi fac parte din acțiunile de coordonare și gestionare eficientă a situației generate de conflictul din Ucraina.

Autoritățile locale sunt implicate, asigură cele necesare privind cazarea, servirea mesei și necesarul de servicii medicale pentru cetățenii ucraineni cazați în centrele din județ. Apreciez eforturile făcute și buna colaborare dintre instituțiile statului, autoritățile locale, voluntari, organizații neguvernamentale și societate civilă”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Și subprefectul județului Botoșani, Tiberiu Manolache, s-a deplasat astăzi în județ, unde a vizitat mai multe centre locale care pot găzdui cetățeni ucraineni. Acesta a vizitat centrele din localitățile Concești, Blândești, Trușești, Durnești, Ripiceni, Drăgușeni și Coțușca.

Prin punctele de trecere a frontierei Stânca și Rădăuți-Prut au intrat, joi, în țară 2.525 de cetățeni ucraineni, cu 498 de mijloace de transport.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *