Șase judecători din Botoșani au cerut transferul la instanțe din alte județe

Un număr de șase judecători de la instanțele din Botoșani au cerut transferul la alte instanțe din țară. Solicitările au fost făcute la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care va analiza aceste cereri și urmează să fie sau nu aprobate.

Mihaela Ciomaga  Matostat, Elena Cojocaru, Irina Petrov și Oana Maria Ichin, de la Judecătoria Botoșani, au solicitat transferul la Judecătoria Iași. De asemenea, Andreea Maria Barfă, de la Judecătoria Darabani, vrea să meargă la Judecătoria Suceava, iar Cristina Ionela Bulea, de la Judecătoria Dorohoi, la Judecătoria Bistrița.

Criză de judecători la Botoșani

Asta în condițiile în care și așa Botoșaniul se confruntă cu o criză de judecători. Deși volumul de activitate al Tribunalului a crescut, anul trecut, cu o 4,26% faţă de anul anterior, cea mai înaltă instanță din Botoșani lucrează cu doar 20 de judecători dintr-un total de 29 de judecători câți sunt prevăzuți în schema de personal.

În 2021, la instanţa din Botoşani au fost înregistrate 6.266 de cauze noi, faţă de la 6.010 dosare nou înregistrate în anul 2020. Numărul total al dosarelor aflate în lucru pe mesele judecătorilor de la Tribunalul Botoşani a fost, anul trecut, de 15.078, fiecare judecător în activitate având de soluţionat, în medie, 615 dosare.

Un deficit de judecători se înregistrează şi la Judecătoria Darabani, care funcţionează cu doar doi judecători definitivi pe o schemă de cinci posturi, dar şi la Judecătoria Dorohoi care îşi desfăşoară activitatea cu patru judecători dintr-un total de nouă prevăzuţi în organigramă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *