Cei trei tineri din Botoșani, care au coborât dintr-o mașină pentru a tâlhări un bărbat, au scăpat de arest

Cei trei tineri din Botoșani, care în seara zilei de 7 februarie, au coborât dintr-o mașină pentru a tâlhări un bărbat, la Iași, au scăpat de arest. Reținuți pe 21 februarie pentru 24 de ore, tinerii au fost prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Nu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, ci faţă de aceştia a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un tânăr de 24 de ani, bănuit de tentativă la tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, şi alţi doi tineri bănuiţi de tentativă la tâlhărie calificată. Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în seara de 7 februarie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iaşi, prin exercitarea de acte de violenţă, cei trei tineri ar fi încercat să îi sustragă bunuri unui alt tânăr, iar ulterior ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism având număr fals de înmatriculare, condus de tânărul de 24 de ani”, arătau reprezentanții Poliției Iași.

One thought on “Cei trei tineri din Botoșani, care au coborât dintr-o mașină pentru a tâlhări un bărbat, au scăpat de arest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *