Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, singura unitate de învățământ din județ care are toate clasele dotate cu table interactive. Investiția, realizată cu fonduri europene

Colegiul National Mihai Eminescu, stiri, BotosaniJoi a avut loc conferința de diseminare a proiectului ”Innovative teaching and learning through developing of digital competences and implementation of STEM educational” realizat de Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani, România și Instituția publică Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Bălți, Republica Moldova. Al treilea partener al proiectului este Asociația de părinți ”C.N.M.E. Botoșani– Copiii noștri minți educate”.

Potrivit unui comunicat transmis de Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, în prezența unei săli arhipline, unde au fost prezenti elevi, părinți, cadre didactice, directori de instituții de învățământ și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, au fost prezentate realizările din primul stadiu al proiectului prin intermediul căruia cele două școli implicate și-au creat laboratoare cu tehnologie de ultimă generație, EDULAB.

În momentul de față, grație achizițiilor din proiect, Colegiul Mihai Eminescu din Botoșani, România este singura unitate de învățământ din județ care are toate clasele dotate cu table interactive și videoproiectoare de ultimă generație și printre puținele la nivel național cu aceste echipamente moderne, în toate spațiile școlare.

Colegiul Mihai Eminescu din Botoșani a pus bazele primului laborator de informatică dotat cu echipamente IT ultramoderne și mobilier adecvat, în timp ce Liceul Teoretic Mihai Eminescu, Bălți, Republica Moldova a organizat primul laborator de chimie performant.

 “Grupul țintă din proiect îl constituie elevii-beneficiari direcți ai educației performante. Reforma locală din Colegiul Eminescu se datorează și relației din ce în ce mai dinamică și complexă dintre educație și tehnologie, iar școala este datoare să pregatească în acest fel forță de muncă de înaltă calificare pentru un profil nou de angajat, bine pregătit și adaptat la standardele actuale. Mulțumim celor care au participat la activitatea noastră de diseminare de astăzi, mulțumim echipei de proiect pentru implicare, determinare și colaborare”,a declarat directorul Colegiului Național Mihai Eminescu, Cristina Chiriac

Au fost achiziționate table interactive, softuri educaționale, videoproiectoare moderne, table albe, calculatoare atât pentru elevii botoșăneni, cât și pentru cei moldoveni.

Asociația de părinți ”C.N.M.E. Botoșani– Copiii noștri minți educate” a efectuat toți pașii de promovare a proiectului încă de la lansare și până în prezent prin emiterea de comunicate de presa – national și local, la fiecare trei luni, a realizat siteul proiectului: cnme.ro. A produs materiale publicitare: broșuri și pliante și a demarat procedura pentru achiziția unui autoturism. Totodată, a lucrat pentru realizarea conturilor de social media care vor fi lansate în curând.

Mă bucur mult că am ajuns la partea cea mai frumoasă a proiectului și anume diseminarea rezultatelor de etapă a implementării acestuia, dar mai ales beneficiile așteptate de toți cei implicați – elevi, profesori, antreprenori, mediu de afaceri și piața muncii”, a declarat Cristina Bahrin – Asociația de părinți ”C.N.M.E. Botoșani– Copiii noștri minți educate”

În următoarele șase luni, în cadrul proiectului, se va desfășura o tabără de antreprenoriat propusă și creată ca un program de învățare accelerată cu scopul de a competențe antreprenoriale elevilor și profesorilor implicați, se mai arată în comunicatul transmis de Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *