FOTO Mașina de lux a unui om de afaceri din Botoșani, distrusă într-un accident rutier

Mașina de lux a unui om de afaceri din Botoșani a fost distrusă într-un accident rutier produs, miercuri după-amiază, în fața benzinăriei RO Oscar (fosta BBB) de pe Șoseaua Iașiului. Omul de afaceri oprise pe partea dreaptă a străzii pentru a putea vorbi la telefon, iar după câteva minute de staționare s-a trezit lovit violent de o altă mașină.

Accidentul a fost provocat de o femeie aflată la volanul unui autoturism Honda. Aceasta venea dinspre Flămânzi, iar la intrarea în municipiul Botoșani s-a panicat de manevrele altui șofer, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat pe contrasens, iar când a virat brusc dreapta pentru a reveni pe bandă a lovit Mercedesul S Class al patronului din Botoșani. Botoșăneanul era singur în autoturism și nu a fost rănit. Nici femeia care a produs accidentul nu a fost rănită, însă ambele mașini au fost puternic avariate.

Cei doi șoferi s-au înțeles amiabil, astfel încât nu a mai fost necesară intervenția echipajelor de poliție.

S-a vândut cel mai mare producător de făină de grâu din Botoşani. Preţul: 2,2 milioane de euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *