Un bărbat și-a pus capăt zilelor în toaleta unui spital

O anchetă a fost demarată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, după ce un pacient din la secţia Psihiatrie Acuţi a fost descoperit, duminică, atârnat de mânerul unui geam de la toaletă.

„În seara zilei de 12.02.2022, după ce a fost prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, pacientul, în vârstă de 71 de ani, a fost transportat cu o ambulanţă, însoţit de un echipaj de poliţie, la secţia Psihiatrie Acuţi unde a fost internat cu diagnosticul „Agitaţie psihomotrie. Heteroagresivitate.Tulburări mentale şi de comportament. Tulburăre organică de personalitate”. Internarea a fost consemnată în baza de date a secţiei la ora 19,08. După internare, dat fiind diagnosticul şi starea pacientului, a fost necesară contenţia mecanică acestuia pe perioadă determinată în conformitate cu Legea Sănătăţii Mintale. Ulterior, după sedare, pacientul a fost decontenţionat. În dimineaţa zilei de de 13.02.2022, în jurul orei 6.00 pacientul s-a deplasat la toaletă pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice. După un interval de circa 10-15 minute, pacientul a fost descoperit atârnat de mânerul unui geam de la toaletă”, se arată într-un comunicat al unităţii spitaliceşti.

Conducerea SJU Satu Mare a demarat o anchetă internă. Pacientul a avut mai multe internări succesive în cadrul secţiei Psihiatrie, ultimele fiind în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2021, şi ianuarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *