Marius Croitoru, presat de soție să devină antrenor. “Mergeam o mie de kilometri fără oprire”

Marius Croitoru (41 de ani), antrenorul echipei FC Botoșani, a dezvăluit că soția lui l-a încurajat să facă școala de antrenori și l-a înscris în Republica Moldova. El și-a încheiat cariera de fotbalist în vara anului 2018, la Poli Timișoara, și a început cariera de antrenor în vara anului 2019, la FC Botoșani.

Marius Croitoru este cel mai longeviv antrenor în Liga 1 în acest moment, având 101 meciuri la rând la FC Botoșani. Fostul mijlocaș nu are licența UEFA Pro, dar şi-a luat licenţa A de antrenor în Republica Moldova.

„Fără ea (n.r. – soție), poate că n-aș fi fost în fotbal în momentul de față. Eram fotbalist la Timișoara, am venit acasă și mi-a zis “Săptămâna viitoare începi școala de antrenori”. Zic “Ce școală, nevastă?”. “Da, te-am înscris la moldoveni”. “Glumești, nu?”. Din punctul meu de vedere, soția e cel mai important om în viață, în afară de copii.Mergeam o mie și ceva de kilometri fără oprire, ca să pot să ajung la școală. Terminam școala la moldoveni, mă urcam în mașină cu doi copii, că nu aveam cu cine să-i las, și mă întorceam la Timișoara, să pot să fiu la antrenament. Așa a început, nu aveam posibilitatea să zbor. Mergeam cu mașina dintr-o bucată la Chișinău. Nici măcar la Bacău nu puteam să opresc, la părinți. Când se dădea jos din mașină, la Timișoara, la întoarcere, soția tremura, săraca”, a spus Marius Croitoru, la emisiunea Liga Digi Sport.

Sursa: digi sport

One thought on “Marius Croitoru, presat de soție să devină antrenor. “Mergeam o mie de kilometri fără oprire”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *