Părinții lui Carol, băiețelul din Botoșani căzut de la etaj, fac eforturi disperate pentru a-și salva copilașul. Cer ajutorul lui Raed Arafat pentru a-l duce la o clinică specializată

Părinții lui Carol Ari, băiețelul de doi anișori, care a căzut, miercuri, de la etajul III al unui bloc din municipiul Botoșani, fac eforturi disperate pentru a-și salva copilașul. Micuțul este în comă la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, iar medicii fac tot posibilul pentru a-l ține în viață. Familia băiatului cere ajutorul șefului DSU, Raed Arafat pentru a-l duce la o clinică specializată, în speranța că micuțul își va reveni.

„Carol Ari Constantinescu are nevoie de ajutorul vostru sa ii aducem la cunoștințe domnului ministru Raed Arafat sa ne sprijine sa il ducem pe Carol la o clinica specializata !! El ar avea nevoie de transport și de un loc unde oamenii is specializați sau sa vina o echipa specializata la el daca transportul nu se poate traume neurologice grave! Doctorii de la Botoșani fac tot posibilul, dar nu au chiar cele mai bune facilitati”; susține tatăl  băiețelului.

Când s-a produs evenimentul, în locuință se mai aflau trei adulți. Într-un moment de neatenție, băiețelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă și s-a sprijinit în plasa de protecție împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuțul a căzut în gol de la aproximativ șase metri înălțime.

La fața locului a ajuns imediat echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD. Victima a fost preluată și transportată la Spitalul de Pediatrie din Botoșani pentru evaluare, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *