Oficial: Președintele Joe Biden a aprobat trimiterea de trupe militare în România

Profimedia

Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a confirmat, miercuri, informațiile apărute inițial în presă, conform cărora președintele SUA Joe Biden a aprobat desfășurarea de forțe militare americane în Europa, inclusiv în România.  Este vorba despre 3000 de trupe care vor ajunge în Est, 1000 dintre acestea aflându-se deja în Europa. Kirby a declarat că această desfășurare de forțe americane pe teritoriul României are loc la cererea expresă a Guvernului de la București, după o discuție cu secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin.

Secretarul de stat Austin a discutat despre această repoziționare cu România chiar acum o săptămână într-o discuție cu ministrul român al Apărării și, încă o dată, vreau să subliniez faptul că această măsură are loc la invitația expresă a Guvernului României.” – a spus secretarul de presă al Pentagonului.

Majoritatea trupelor vor fi trimise în Polonia și România, dar și în Germania, a spus înaltul oficial, care a mai precizat faptul că aceste forțe ”nu vor lupta în Ucraina”, ci vor asigura o ”apărare robustă” a aliaților NATO. Întrebat de un jurnalist dacă numărul acestor trupe americane este suficient, oficialul Pentagonului a precizat că și România are ”propria armată, și încă una foarte capabilă”.  În plus, a mai spus el, și Franța trimite trupe în România, iar alte țări aliate NATO sunt gata să acționeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *