Primarul Cosmin Andrei a cerut școlilor să nu mai solicite bani de la părinți pentru diverse obiecte. „Consider că acest lucru este umilitor”

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, le-a cerut tuturor conducerilor unităților de învățământ din municipiul reședință de județ să renunțe la obiceiul de a mai solicita fonduri de la părinții elevilor pentru diverse obiecte. El a declarat că fiecare școală din Botoșani a primit bani de la Primărie pentru toate cele necesare, inclusiv pentru dotări, acolo unde a fost cazul.

Îmi doresc să nu mai solicite bani părinților pentru cele necesare desfășurării învățământului pentru că, așa cum spune Constituția, învățământul este gratuit în România. Avem din sumele alocate per elev bani pentru obiecte, pentru materiale sanitare pentru aceste școli, la sfârșitul anului de multe ori sunt școli care nu au cheltuit bani și le-am transmis că îmi doresc din timp discuții pentru realocări pentru instituțiile de învățământ, astfel încât părinții din Botoșani să nu mai contribuie cu materiale sanitare sau alte lucruri care li se solicită. Consider că acest lucru este umilitor și administrația are obligația de a asigura finanțarea pentru un învățământ eminamente gratuit, fără niciun ban nici din fondul clasei, nici din alte surse”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Nu de puține ori, mai mulți părinți din Botoșani s-au plâns că sunt nevoiți să dea bani pentru așa zisul fond al clasei pentru diverse obiecte de la perdele, jaluzele, mături, dulapuri sau alte obiecte. Uneori, fondurile sunt solicitate de către învățători sau profesori, dar sunt și părinți care se implică în astfel de demersuri, iar cei care nu vor să cotizeze sunt discriminați și au de suferit în special copiii.

One thought on “Primarul Cosmin Andrei a cerut școlilor să nu mai solicite bani de la părinți pentru diverse obiecte. „Consider că acest lucru este umilitor”

  1. Problema a tot fel de alocari de bani,este,strict a colectivului,nicidecum a Primarului.El,sa mai puna camere video prin firma lui,peste cele existente,ca in Piata,fiind mai…performante.Daca cele vechii sant de atatea vreme si au un centru de vizionare,la ce au ajutat?Dar ale lui,cu ce vor spori atentia celor de la Casa Cartii ce doar iau bani si se uta la ele de 20 de ani.Investeste in lucruri utile noua.Lasa parii de la trecerile de pietoni,camere ultra,pavele peste pavele,sau de aici ese …malaiul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *