FOTO! Doctorița din Botoșani, care a urcat beată la volan și a produs un accident rutier, reținută de polițiști

Foto bzi.ro

Decizie de ultimă oră a poliţiştilor ieşeni. Medicul botoșănean Anna Maria Năstac a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore după ce a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi a provocat un accident rutier, scrie bzi.ro. Aceasta urmează să fie prezentată în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile

Reamintim faptul că duminică seara, medicul stomatolog Anna Maria Năstac se afla la volanul unui autoturism marca Audi Q7 şi a intrat în coliziune cu un alt vehicul.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 23 ianuarie a.c., o femeie de 46 de ani ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Iași și ar fi intrat în coliziune cu un alt auto, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. De asemenea, din verificări a rezultat că aceasta ar fi acroșat anterior un alt auto, pe raza municipiului Iași. În urma testării şoferiţei cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta refuzând prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate”, au transmis printr-un comunicat oficial reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Un medic din Botoșani a intrat cu un Q7 în două autoturisme. Avea o alcoolemie de 0,47 la mie

One thought on “FOTO! Doctorița din Botoșani, care a urcat beată la volan și a produs un accident rutier, reținută de polițiști

  1. nu e fata lu doctoru enache ?? cel ami bun medic de stomatologie nu cred ca ea a baut…n… ea nu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com