Un medic din Botoșani a intrat cu un Q7 în două autoturisme. Avea o alcoolemie de 0,47 la mie

Un medic originar din Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce a intrat cu bolidul pe care îl conducea în două autoturisme, la Iași. A fost testată cu aparatul alcooltest și a rezultat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, însă a refuzat să-i fie prelevate probe biologice, potrivit bzi.ro. Duminică seara, medicul Anna Maria Năstac se afla la volanul unui autoturism marca Audi Q7, iar la un moment dat, în apropierea unei stații PECO a intrat în coliziune cu un autoturism.

Pe fir au intrat polițiștii care au testat-o pe femeie cu aparatul alcooltest. În urma testării a rezultat faptul că aceasta a consumat băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Femeia a fost rugată să meargă la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece medicul Anna Maria Năstac a refuzat. Din acest motiv, pe numele său a fost deschis un dosar penal. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că medicul stomatolog a avariat două autoturisme duminică seara.

”Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 23 ianuarie a.c., o femeie de 46 de ani ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Iași și ar fi intrat în coliziune cu un alt auto, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. De asemenea, din verificări a rezultat că aceasta ar fi acroșat anterior un alt auto, pe raza municipiului Iași. În urma testării soferiței cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta refuzând prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate”, au transmis printr-un comunicat oficial reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

2 thoughts on “Un medic din Botoșani a intrat cu un Q7 în două autoturisme. Avea o alcoolemie de 0,47 la mie

  1. cu parere de rau, este vorba despre fiica dr cornel si stela enache din Botosani. poate fi un exemple de ASA NU! se creste un copil: i se ofera de toate, a fost sustinuta de parinti si a ajuns o vagaboanta, data afara din medicina dar ea continua sa practice stomatologia. steriliza instrumentarul cu domestos si facea doar extractii, pentru ca doar atata stie sa faca. pacat de parinti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com