Primul specialist în chirurgie vasculară, angajat la Spitalul Județean Botoșani. Despre ce medic este vorba!

Botoșănenii vor beneficia de luna viitoare de serviciile unui medic specialist în chirurgie vasculară. Este vorba de medicul Stănciulescu Alexandra, care a promovat concursul cu 295,95 de puncte și care va activa în cadrul cabinetului de chirurgie vasculară din cadrul Ambulatoriului de specialitate a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani.

 „Această specializare este foarte importantă, pentru că în Unitatea de Primiri Urgențe se prezintă foarte mulți botoșăneni cu urgențe de chirurgie vasculară. Spitalul a demarat procedura pentru scoaterea din nou la concurs a postului de chirurgie toracică, pentru că dorim cât mai repede să operaționalizăm și cel de al doilea cabinet pentru înființarea căruia am obținut aprobarea Ministerului Sănătății. Vrem ca botoșănenii să nu mai fie nevoiți să aștepte câte trei-patru luni pentru a fi programați la un consult de specialitate la Iași”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean, de la preluarea conducerii Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani de către Doina Caba au fost angajați 20 de specialiști, dintre care 18 medici, un biolog și un farmacist.

Din acest an, Spitalul Județean va putea derula programe de rezidențiat, prin care se vor putea atrage mai mulți medici tineri pentru acoperirea posturilor deficitare, dar și pentru dezvoltarea unor noi servicii medicale pentru botoșăneni. În paralel, vor fi scoase la concurs alte posturi de medici pe specializările deficitare. „Suntem în plină campanie de recrutare de medici tineri, pentru că Spitalul Județean are nevoie de specialiști de cea mai înaltă clasă. Sperăm să fie cât mai mulți medici interesați să vină să profeseze la Botoșani”, a conchis Doina Federovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *