Doi tineri amenințați cu arma de un taximetrist. Ce au găsit polițiștii în locuința bărbatului

Doi tineri, de 19 și 16 ani, din municipiul Suceava, au fost amenințați cu arma, în seara zilei de 4 ianuarie, de un taximetrist. Cei doi au mers la Poliție și au povestit că în timp ce se aflau  pe str. Păcii, din  municipiul Suceava, deplasându-se spre str. Amurgului, șoferul  unui  autovehicul  taxi care  circula  în aceeași direcție a oprit în dreptul  acestora și fără  niciun  motiv le-ar fi arătat pe geam un pistol, pe care-l ținea în mână, ca să-i sperie, apoi a început să râdă și și-a văzut de drum.

La scurt timp, polițiștii l-au identificat pe taximetrist ca fiind Gheorghiță Marius I. din municipiul Suceava. În urma probatoriului administrat în cauza privind săvârșirea infracțiunii de amenințare și uz de armă fără drept, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Suceava, a emis două mandate de percheziție domiciliară, la imobilele aparținând acestuia, iar la data de 23 ianuarie, oamenii legii au descins în locuințele acestuia și au găsit o armă neletală, tip pistol, cal. 9mm,;o  armă neletală, tip pistol, cu aer comprimat cal. 4,5 mm și o armă tip vânătoare, care urmează să fie expertizată. Bărbatul nu figurează ca deținător legal de arme letale sau neletale.El a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, „uz de armă fără drept”, „amenințare”, și „contrabandă calificată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *