Botoșăneanul care i-a cântat Papei în Piaţa San Pietro: „Sunetul este vindecător, pansează rănile”

Mirel Manea, trompetistul din Botoșani, a povestit în cadrul emisiunii De-a viaţa Ascunselea cum şi-a dezvoltat cariera ajungând să fie primul artist român care a cântat pe celebra scenă antică a Colosseumului şi unul dintre artiștii care i-au cântat Papei în Piaţa San Pietro.

Prim-trompetistul Filarmonicii de Stat Botoșani, Mirel Manea, este primul artist român care a obținut permisiunea autorităților italiene pentru a cânta şi filma pe celebra scenă antică de la Colosseum, monument istoric mondial protejat, emblemă a fostului Imperiu Roman, al Romei şi lumii moderne actuale.

Mirel Manea a cântat, de asemenea, pe cele mai frumoase scene ale lumii, inclusiv în faţa Papei Ioan Paul al II-lea în Piaţa San Pietro. Se consideră un om norocos căruia providența i-a dat multe binecuvântări pentru a duce muzica mai departe şi a vindeca suflete.

„Sunetul este vindecător, pansează rănile”

„Un munte de emoții şi sentimente care au dus la o trăire deosebită. Câteodată am planuri mărețe şi nu mă las până când nu le duc la bun sfârșit. La Botoșani se întâmplă lucruri frumoase şi aceste vremuri de restriște acordă mare atenție culturii.

Este parte din neamul nostru şi definitorie pentru judeţul Botoșani. Cultura este un adevărat brand. Mi-am propus anul acesta să dezvolt proiecte naţionale şi internaționale ca artist dar şi ca prim trompetist al Filarmonicii de Stat Botoșani.

Încerc şi chiar reușesc, fără lipsă de modestie, să aduc un plus valoare acestei instituții. La baza acestor rezultate stă o muncă, continuă baza pe experiența profesională pe relațiile menținute continuu şi pe dorinţa de afirmare”, spune Mirel Manea, trompetistul din Botoșani care i-a cântat Papei în Piaţa San Pietro.

Sursa: Antena3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *