FOTO Gestul emoționant al unui preot din Botoșani pentru cei nevoiași. Mai mulți enoriași s-au alăturat demersului său

Preotul din cadrul Parohiei Oroftiana de Jos împreună cu mai mulți enoriași au făcut pachete pentru cei novoiași în cadrul unui proiect social-filantropic de suflet, „Dăruind vei dobândi”, ediția a VII-a.

„Perioada Sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului sunt adevărate prilejuri de odihnă și reînnoire sufletească, de revedere a celor dragi, de căutare a adevăratelor sensuri ale sărbătorilor și, bineînțeles, ocazii de a ne orienta atenția și spre semenii noștri aflați în nevoi și singurătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mica dar inimoasa comunitate din parohia noastră a rezonat și anul acesta cu nevoile materiale și sufletești ale enoriașilor, astfel încât, prin contribuția multor oameni de bine și prin implicarea grupului parohial „Prietenii Sfântului Dimitrie”, în după amiaza zilei de 17 decembrie, de pomenirea Sfântului Proroc Daniel, s-au dus la împlinire obiectivele celei de a VII-a ediții a proiectului social-filantropic anual „Dăruind vei dobândi””, spune preotul.

Din donațiile credincioșilor s-au achiziționat alimente neperisabile și produse de igienă, la care s-au adăugat felicitări realizate de copiii și tinerii din sat, elevi la Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” din Smîrdan și la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi. Toate acestea au fost oferite unui număr de 10 persoane din comunitate, aflate în nevoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *