FOTO! Doi bărbați din Botoșani, prinși că tăiau ilegal copaci dintr-o pădure. S-au ales cu dosare penale

Doi bărbați din Botoșani s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși că tăiau ilegal lemne dintr-o pădure. S-a întâmplat luni după-amiază, pe raza Ocolului Silvic Dorohoi, cei doi indivizi fiind prinși de un echipaj de jandarmi care executa, împreună cu organele silvice, o acțiune de combatere a tăierilor ilegale de arbori.

”Ghidați de zgomot, jandarmii au identificat locul ,,acțiunii”, în apropierea localității Hulubești, unde au depistat doi bărbați care stivuiau copacii tăiați ceva mai devreme, pregătindu-se de transportul acestora la domiciliu. Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori în fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, iar materialul lemnos din specia carpen, în valoare de aproximativ 1000 de lei, nu a mai ajuns în curțile celor doi, ci în ,,ograda” silvicultorilor dorohoieni”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

Acțiunile în cooperare cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani vor continua pe tot parcursul sezonului rece, în vederea prevenirii tăierilor ilegale în pădurile județului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *