Percheziții la locuința unui bărbat din municipiul Botoșani, acuzat de amenințare și hărțuire. A fost scos în cătușe

Polițiștii botoșăneni au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și hărțuire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Delia Nenișcu, pe 12 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonață de reținere pentru 24 de ore, pe numele acestuia.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în perioada mai-august 2021, ar fi transmis persoanei vătămate, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Botoșani, mesaje de amenințare, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, atât la adresa sa cât și a membrilor familiei, care, prin  conținutul și frecvența acestora i-au indus o stare de temere. În aceeași zi, 12 decembrie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuite de comiterea faptelor, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care interesează cauza”, a precizat Delia Nenișcu..

Bărbatul a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, ulterior fiind dispusă reținerea sa pentru 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *