FOTO Senatorul Cristian Achiței prezintă stadiul lucrărilor de modernizare a DN 29D Botoșani-Ștefănești

Senatorul PNL, Cristian Achiței, prezintă stadiul lucrărilor de modernizare a DN 29D Botoșani-Ștefănești. Drumul Național DN 29D Botoșani-Ștefănești este modernizat, după o jumătate de secol, printr-o investiție de amploare, finanțată din fonduri europene, pe care Cristian Achiței a susținut-o și promovat-o în calitate de parlamentar. El susține că problemele majore cauzate de-a lungul timpului de alunecările de teren sunt, în sfârșit, soluționate temeinic, prin construirea a trei viaducte, două la intrarea și ieșirea din Stăuceni, iar al treilea la Drislea.

De asemenea, partea carosabilă a drumului care leagă municipiul reședință de județ de Republica Moldova, prin vama de la Stânca-Costești, este lărgită prin această investiție cu cel puțin 2 metri.

Am constatat în teren, în urmă cu câteva zile (pe 4 decembrie), stadiul lucrărilor executate în 2021. Strategia constructorului a fost aceea de a ataca prioritar lucrările grele, cum sunt viaductele și podurile, fără a neglija nici execuția în paralel a podețelor, a rigolelor carosabile și a casetelor de lărgire. LUCRĂRI REALIZATE:  13,7 km casete de lărgire executate,  3 viaducte în lucru,  8 poduri în lucru, cu variante ocolitoare, 12 podețe casetate executate, dren în pădurea Drislea, rigole carosabile în Victoria și Drislea. Apreciez că ritmul lucrărilor în 2021 a fost unul foarte bun și mă aștept ca el să fie menținut și anul viitor, când vom asista și la finalizarea unor elemente spectaculoase, o dată cu amplasarea grinzilor pe cele trei viaducte. Din punct de vedere politic, voi monitoriza în continuare cu maximă atenție derularea modernizării și o voi sprijini și impulsiona pe toate căile legale pe care le am la dispoziție în calitate de senator. Mă țin astfel de cuvânt în privința investițiilor în infrastructură, pe care le văd ca fundația absolut necesară pe care se poate realiza dezvoltarea economică a județului și creșterea nivelului de trai al tuturor botoșănenilor”, susține senatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *