Cumplit! O femeie din Botoșani a plecat în Italia pentru a câștiga un ban cinstit, dar a ajuns paralizată. „De două săptămâni sunt pe un pat de spital”

Foto: Shutterstock

Mihaela Badii are 49 de ani, este originară din satul Storești, comuna Frumușica, județul Botoșani și mers Italia a venit pentru a câștiga un ban cinstit și a-și putea crește copiii. Munca de îngrijitoare spune că nu i s-a părut foarte grea, și-a făcut datoria cu responsabilitate, a fost mereu corectă la locurile de muncă pe care le-a avut și e mulțumită că destinul i-a oferit această posibilitate. A ajuns mai întâi în Sicilia, la Siracusa, iar în ultimii 12 ani a lucrat la Prato, în Toscana.

De un alt aspect e nemulțumită acum Mihaela, că nu a avut suficientă grijă de sănătatea ei, că nu a mers la medic la cel mai mic semn al bolii, că nu a făcut controale de prevenție, pentru că, nu-i așa, tot ce-i luat din timp e mai ușor de tratat. După ce inițial a fost internată la spitalul din Prato pentru un AVC suferit la locul de muncă, i s-a descoperit un cancer la ficat, extins la plămâni și creier.

Dar înăuntrul ei zace un munte de curaj și de speranță, un entuziasm extraordinar și o voință de vindecare de care puțini am fi în stare într-o situație asemănătoare.

Femeia a publicat pe unele grupuri Facebook problema cu care se confruntă și a admis că „Povestea mea nu este una frumoasă, dar am scris-o aici, pe Facebook, ca să nu fiu singură în această luptă și orice mesaj pe care îl primesc îmi dă curaj și mă susține emoțional și psihic.”

„De două săptămâni sunt pe un pat de spital, unde am ajuns nu ca să îngrijesc eu pe cineva, ci pentru că acum sunt eu cea care are nevoie de îngrijire. O situație nu prea grozavă, așa-i? Un pas nu tocmai favorabil mie… De la îngrijitor, la cel îngrijit, de la asistent, la pacient…

Un accident vascular cerebral AVC suferit la locul de muncă m-a lăsat aproape paralizată pe partea stângă a corpului, dar am avut mare noroc că am reușit totuși să-i anunț rapid pe copiii bătrânei unde lucram și ei au chemat salvarea.

Nu-mi mai fusese rău până atunci, doar cu o săptămână înainte mă forțasem că am trimis niște pachete în țară și îmi tremurase necontrolat piciorul stâng, dar nu i-am acordat prea mare importanță. M-am întins puțin și mi-a trecut.”

Apoi, tremuratul acesta necontrolat al piciorului a revenit chiar în momentul în care Mihaela vorbea la telefon cu fata ei cea mare, care a sfătuit-o să meargă la medic. Cu exact două săptămâni în urmă, într-o duminică i-a fost foarte rău, moment în care a ajuns la spital.

„Medicii mi-au spus că nu voi mai putea lucra, dar că am toate șansele să mă fac bine. Voi lupta și voi câștiga această luptă, mă voi face bine pentru că așa vreau eu!”, ne-a spus românca noastră.

De acolo, de pe patul de spital, Mihaela ne-a rugat să transmitem un mesaj colegelor ei badante: „Nu lucrați la negru! Nu știți ce vi se poate întâmpla! Vreau să știe toată lumea că atunci când faci o muncă cinstită, cu contract de muncă în regulă, da, ai multe îndatoriri de îndeplinit, dar ai și avantaje… de astea îți dai seama atunci când ți se întâmplă să nu mai poți și să ai mare nevoie de ajutor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com