Vaccinarea obligatorie în România. Anunțul lui Alexandru Rafila și Kelemen Hunor: „Să nu fim ipocriți!”

Foto: Rise Project

Încep şi discuţiile în România despre vaccinarea obligatorie. Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că este de acord cu obligativitatea vaccinării pentru cei care lucrează în sănătate, administrație publică şi învățământ, dar nu pentru toţi românii.

Vaccinarea obligatorie în sensul că e musai, este imposibilă, indiferent ce credem. Vaccinarea și certificatul de sănătate, da, este obligatoriu. Și atunci trebuie să aduci argumente, trebuie să-l convingi pe celălalt. Eu am fost de acord și sunt de acord cu vaccinarea obligatorie în sănătate, în administrația publică, în primărie, în învățământ, în acele zone unde, în fiecare zi, personalul se întâlnește cu mulți cetățeni”, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății nu este de acord cu vaccinarea obligatorie, scrie Antena3.

”Eu nu cred că trebuie să fim ipocriți, în primul rând și să spunem că introducem un certificat COVID, care este un instrument de protejare a sănătății publice, iar în spatele acestui instrument să existe un mecanism care să inducă un soi de obligativitate a vaccinării. Cred că trebuie să fim corecți!”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că ridicarea obligativității certificatului verde nu a fost încă discutată pentru că a văzut în ultima perioadă tot mai multe persoane iresponsabile, care nu se protejează, înghesuindu-se la concerte sau manifestări în aer liber. Ministrul Sănătății a vorbit și despre certificatul verde la intrarea în mall-uri și magazine în contextul sărbătorilor de iarnă.

„O să vedem care este situația. Îngrijorarea mea – și trebuie să discutăm dacă vrem să fim corecți – este că dumneavoastră discutați despre certificat, eu discut despre comportamentul lipsit de responsabilitate al unor oameni. Am văzut concerte la care oamenii se înghesuiau, nu purtau mască, am văzut manifestări în aer liber la care oamenii nu purtau mască și lucrul acesta nu este în regulă. Faptul că scade incidența nu trebuie să ne facă să lăsăm garda jos și pentru lucrul acesta trebuie să lucrăm cu toții”, a spus ministrul Sănătății.

”În prezent, în mall, la magazinele alimentare nu se poate intra decât pe baza certificatului verde, adică vaccinat sau trecut prin boală, însă în afara mall-ului se poate intra la magazinele alimentare doar cu mască, respectând regulile sanitare. La orice alt magazin sau operator care comercializează alte produse, exceptând farmaciile, se intră cu certificat verde”, a declarat Rafila, potrivit Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *