O pungă de culoare neagră, abandonată în Piața Centrală, le-a atras atenția jandarmilor. Ce au găsit în interior

Un echipaj de jandarmerie, care acționa în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, a observat, marți dimineață, lângă poarta de acces dinspre minibazar, o pungă de culoare neagră, care, la prima vedere, părea abandonată. Conținutul acesteia, respectiv cele 230 de pachete de țigări neaccizate, i-a condus însă pe jandarmi la concluzia că, în realitate, fusese depozitată în locul respectiv de către un vânzător de țigări de contrabandă.

Acesta, foarte probabil, se aproviziona periodic cu câteva pachete, pentru a evita confiscarea unei cantități mai însemnate, în cazul în care ar fi fost depistat pe timpul comercializării.

Proprietarul țigărilor nu a putut fi identificat, iar sacul a fost ridicat în vederea confiscării, conținutul urmând a fi predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

La aceeași lucrători de poliție vor ajunge și alte aproximativ 20 de pachete de țigări, pe care o persoană le oferea ilegal spre vânzare la o tarabă din hala cu produse diverse, în această situație fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform prevederilor Codului Vamal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *