Șapte tineri prinși în timp ce se drogau într-o mașină, în Centrul Vechi al Botoșaniului

Șapte tineri, cu vârste între 17 și 28 de ani, au fost prinși de jandarmi cu droguri într-o mașină parcată în Centrul Vechi din municipiul Botoșani, în apropierea Bisericii Uspenia. Autoturismul era cu geamurile aburite și le-a atras atenția sâmbătă noapte jandarmilor, care a procedat la legitimarea persoanelor aflate în interiorul acestuia.

„Deși autoturismul respectiv nu are decât cinci locuri, nu mai puțin de șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 28 ani, au coborât la solicitarea jandarmilor, însoțiți de un miros apăsător de fum. Verificarea habitaclului a evidențiat prezența, într-una dintre portiere, a trei capete de țigări folosite, iar între scaunele din față, existența unui mugur vegetal, învelit în folie de staniol”, susțin reprezentanții Jandarmeriei Botoșani.

Jandarmii le-au întocmit celor șapte bărbați actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă penală pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani, conform prevederilor Legii nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

„Actele procedurale întocmite, precum și probele ridicate în vederea confiscării din interiorul autovehiculului, vor fi înaintate către Servicul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea competentei soluționări”, precizează Jandarmeria Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *