O primărie din Botoşani vrea să cumpere o fostă fabrică de ţesături

O fostă fabrică de țesături de bumbac din județul Botoșani ar putea fi preluată, în viitorul apropiat, de administrația locală din orașul Flămânzi. Fosta Filatură din Flămânzi se află într-o avansată stare de degradare, iar proprietarul, societatea Imobiliare Italo- Romena SRL, vrea să o vândă. Primăria orașului Flămânzi și-a manifestat intenția de a-și exercita dreptul de preemțiune în acest caz, lansând o consultare publică pe tema oportunității preluării clădirilor și terenului fostei fabrici.

Primăria Flămânzi a început supraimpozitarea clădirilor abandonate și aflate în stare de degradare de pe raza localității. În această situație se află fosta Fabrică – Filatură de bumbac, construită în anii 70 și devastată în anul 2011. Am contactat societatea Imobiliare Italo- Romena SRL, proprietara imobilului, cu scopul de a o informa privind impozitul pentru clădirile degradate. Această firmă a ajuns proprietara fabricii preluând datoriile pe care SC Studio Plus SRL (fostul proprietar aflat în faliment) le avea către bănci. Pentru a nu fi supraimpozitată, Societatea Imobiliare Italo- Romena SRL și-a arătat intenția de a vinde clădirea degradată, făcând o ofertă de vânzare către Primăria Flămânzi care are dreptul de preempțiune. Administrația publică locală și Consiliul Local Flămânzi dorește achiziționarea imobilului, cu scopul de a atrage finanțare pentru reabilitare spațiului unde să fie atrași întreprinzători care să investească în localitate și să creeze locuri de muncă pentru flămânzeni”, a declarat, vineri, primarul din Flămânzi, Dan Oloieru.

FOTO Un nou bloc de locuințe, cu cinci etaje, va fi ridicat în municipiul Botoșani. O clădire veche va fi demolată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *