FOTO Un nou bloc de locuințe, cu cinci etaje, va fi ridicat în municipiul Botoșani. O clădire veche va fi demolată

Un nou bloc de locuințe, cu cinci etaje, va fi construit în zona centrală a municipiului Botoșani. Este vorba de o construcție care va fi ridicată pe strada Victoriei 20, în locul clădirii în care a funcționat în trecut Laboratorul de cofetărie. Terenul pe care urmează să fie edificat blocul are 2.123 de metri pătrați, noua construcție urmând a avea o amprentă la sol de 637 metri pătrați.

Inițiatorul proiectului este societatea comercială United Development Solutions SRL Botoșani, societate care a fost înființată în luna iunie a acestui an. În spatele acesteia se afla frații Bâldea, cei care dețin firma Binape Construct Grup, care activează pe piața montajului de lifturi.

Reprezentanții investitorului susțin că apartamentele care urmează a fi construite pe strada Victoriei nu vor fi vândute.

Clădirea care se ridică acolo nu e pentru public. Rămâne în cadrul companiei, pentru angajații companiei”, a declarat Emil Bâldea, unul din asociații Binape Construct Grup.

Firma Binape Construct Grup SRL are sediul social în satul Poiana din orașul Flămânzi. Ea avut în 2020 o cifră de afaceri de 20,3 milioane de lei și un profit net de peste 1,5 milioane de lei.

Imagini exclusive cu proiectul noului cartier de case din municipiul Botoșani! Vor fi construite 50 de locuințe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *