Dispensar medical de peste 4 milioane de lei construit într-o localitate din Botoșani

dispensar medical umanUn dispensar medical nou, care va costa peste patru milioane de lei, va fi construit, în viitorul apropiat, în comuna botoșăneană Mihai Eminescu. Noul dispensar va fi ridicat în baza unui proiect finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI).

De altfel, CNI este instituția care a scos la licitație lucrările de proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție „Construire și dotare dispensar medical uman in sat Ipotesti, comuna Mihai Eminescu”.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 4.274.391,55 lei, fără TVA.  Licitația va avea loc la începutului anului viitor, iar termenul limită de depunere a ofertelor de către firmele de construcții este 20 ianuarie 2022.

Potrivit anunțului CNI, „ofertantul trebuie sa faca dovada ca, in ultimii 5 ani calculati pana la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor au fost executate in conformitate cu normele profesionale in domeniu si duse la bun sfarsit lucrari similare (lucrari de constructii noi/modernizare/extindere aferente constructiilor civile) cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura la nivelul unui contract, maximum 2 contracte, cu o valoare totala, fara TVA mai mare sau cel putin egala cu 3.900.000 lei”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *