Tragedie! Botoșăneanul călcat de un camion în giratoriul de pe strada Bucovina a murit la spital

Botoșăneanul călcat, duminică dimineață, de un camion în giratoriul de pe strada Bucovina a murit la spital. Bărbatul în vârstă de 39 de ani a suferit multiple leziuni, iar medicii de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.

Accidentul rutier a avut loc în sensul giratoriu de pe strada Bucovina, din zona Liceului Economic.

Bărbatul a fost prins sub roțile din spate ale camionului, rămânând imobilizat. La fața locului au ajuns și pompieri și ambulanța, care au reușit să scoată victima de sub roțile mastodontului. Botoșăneanul, peste care au trecut roțile camionului, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, unde după aproape două ore a murit.

Nimeni nu știe, deocamdată, cum a ajuns bărbatul sub roțile camionului. Anchetatorii nu resping nici ideea unei tentative de suicid.

Mașina implicată în accident  este înmatriculată în Suceava, iar șoferul care o conducea este din Câmpulung Moldovenesc și are 23 de ani.

 

FOTO Accident grav în Botoșani! Un bărbat a ajuns sub roțile unui camion

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *