Anchetă a jandarmilor botoșăneni după ce un candidat la Școala de Subofițeri ai Jandarmeriei a fost obligat să urineze în sala de examen

Jandarmii botoșăneni au demarat o anchetă după ce un candidat la Școala de Subofițeri de Jandarmi a fost umilit în timp ce susținea teza. Tânărul a cerut să meargă la toaletă, însă supraveghetorii din sala de examen nu i-au permis acest lucru, obligându-l să își facă nevoile chiar în clasă, în prezența celorlalți candidați.

Concursul pentru școala de jandarmi a avut loc la sediul Colegiului Național ,,A.T.Laurian” Botoșani, iar la un moment dat unul dintre tinerii candidați a cerut permisiunea să meargă la baie. În loc ca unul dintre supraveghetori să îl însoțească la toaletă, reprezentanții Jandarmeriei Române i-au cerut acestuia să predea teza.

Botoșăneanul a refuzat să predea lucrarea, pe motiv că avea suficiente cunoștințe pentru a aborda subiectele date la examen. Pentru că se afla într-o situație limită, el a fost pus în situația să golească PET-ul de apă pe care îl avea asupra sa și să se pișe în acesta, chiar în sală. PET-ul cu urină a rămas la picioarele băncii în care se afla candidatul, fiind scoasă din sală abia la finalul examenului.

„În urma informațiilor apărute   pe site-ul Botoșaninews, privind producerea unei situații neprevăzute în timpul desfășurării probei teoretice a concursului de admitere la Școala de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, în data de 23.10.2021, la sediul Colegiului Național ,,A.T. Laurian” Botoșani, facem următoarele precizări: La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani  vor fi verificate aspectele semnalate pe timpul desfășurării probei de evaluare a cunoștințelor candidaților în cadrul concursului de admitere la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, sesiunea septembrie – octombrie 2021”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

One thought on “Anchetă a jandarmilor botoșăneni după ce un candidat la Școala de Subofițeri ai Jandarmeriei a fost obligat să urineze în sala de examen

  1. Păi candidatul va pica pentru că nu-i destul de… submisiv pentru meseria aleasă!

    Ura, am reuşit că bifez toate pătratele cu motocicletă şi să demontrez că nu sunt robot şi că nici nu sunt beat chiar aşa de tare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *